Comunicat de presă 30/01/2016

Susținem cetățenii polonezi care au ales calea conservatoare și reformistă

foto com 30 ianuarie 
Noua Republică (NR) își manifestă susținerea față de partidul ”Lege și Justiție” (PiS) aflat la conducere în Polonia și dezavuează încercările unor oficiali europeni de a impune Poloniei valori de stânga.

”Colegii noștri aflați la putere în Polonia au câștigat în mod legitim alegerile din toamna trecută cu un program curajos, pe care acum îl implementează cu fermitate. Știm bine că au procedat similar în anii 90, însă avem deja dovadă că acea „terapie de șoc” a fost un succes pentru poporul polonez. Distanțarea totală de practicile europene privind politica sa de apropiere față de Rusia și reafirmarea angajamentelor de securitate în cadrul parteneriatului strategic cu Statele Unite sunt elemente care au stârnit furie în unele cancelarii europene. Cu toate acestea, considerăm că este important ca Polonia să continue pe același drum, iar conducătorii săi să nu se lase descurajați de anumite critici, pentru că doar așa vor răspunde încrederii masive care le-a fost acordată de cetățenii polonezi”, a declarat Doru Oprea, membru al Consiliului Alianței Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (AECR) din partea NR.

În ceea ce privește monitorizarea de către UE a Poloniei, Doru Oprea susține că aceasta este o acțiune care trebuie realizată în statele Uniunii Europene în care se constată devieri de la principiile fundamentale ale UE adoptate și reconfirmate prin vot popular.

”Este o măsură fără precedent, dar circumstanțele sunt de asemenea diferite de ceea ce s-a întâmplat până acum la nivelul Uniunii. Conservatorii din Polonia susțin valori ca dragostea de patrie, conștiința istoriei, credința în Dumnezeu și respectarea tradiției, motiv pentru care vom urmări cu atenție modul în care UE se va raporta la politicile promovate de PiS. Bruxelles-ul trebuie să înțeleagă că sunt cetățeni în UE care au și viziuni de dreapta și care au ales în mod democratic un partid care să le reprezinte legitim interesele. Faptul că nu împărtășesc întru totul politicile de stânga promovate în cancelariile occidentale nu îi face pe polonezi mai puțin europeni decât francezii sau germanii”, a mai spus Doru Oprea.

Noua Republică și partidul ”Lege și Justiție” din Polonia sunt colegi în cadrul Alianței Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (AECR) și împărtășesc valori comune precum libertatea individuală, statul de drept, independența justiției, valorile familiei sau respectarea necondiționată a demnității umane.

Partidul Noua Republică
30 ianuarie 2016

One thought on “Comunicat de presă 30/01/2016

  1. […] Varianta în limba poloneză a Comunicatului de presă din 30/01/2016 Polska wersja językowa komunikatu prasowego z dnia 30/01/2016 […]

Lasă un răspuns