Comunicat de presa 14/11/2015

Noua Republică susține aderarea M10 la Alianța Conservatorilor și Reformiștilor Europeni

Alin Ioan Bota, Presedinte Noua Republică 14/11/2015, ora 10

aecrm10Partidul Noua Republică și-a anunțat susținerea pentru inițiativa ”M10” de a se alătura Alianței Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (AECR).  Decizia vine ca urmare a reuniunii Consiliului AECR, eveniment care a avut loc vineri, 13 noiembrie, la Tunis.

”Am luat act de intenția M10 de a deveni al doilea partid politic, după Noua Republică, care să reprezinte România în cadrul Alianței Conservatorilor și Reformiștilor Europeni. Dacă această inițiativă se va concretiza, îmi doresc ca Noua Republică și M10 să stabilească câteva direcții de acțiune comune, care să ne permită să avem o voce puternică în interesul României în cadrul AECR”, a declarat Doru Oprea, membru al Consiliului AECR din partea partidului Noua Republică.

Reprezentanții partidului Noua Republică susțin totodată că partidele care aderă la formațiunea europeană a conservatorilor trebuie să respecte principiile și valorile liberalismului clasic, ale creștin-democrației și conservatorismului modern (libertatea individuală, respectarea necondiționată a demnității umane, valorile familiei etc.)

„La fel cum ne-am însușit noi, ca partid, principiile și valorile promovate de AECR, ne dorim ca toate partidele care aderă să își armonizeze doctrina și prevederile statutare. Vrem să promovăm împreună un alt mod de organizare internă a partidelor, mai democratic și mai transparent decât până acum”, a explicat Doru Oprea.

Partidul Noua Republică a fost recunoscut în anul 2013 ca membru cu drepturi depline al Alianței Conservatorilor și Reformiștilor Europeni, iar noul Statut și Program politic, aprobate la Congresul extraordinar din 19 septembrie 2015, reafirmă apartenența la valorile și principiile AECR.

Următoarea reuniune a Consiliului Alianței Conservatorilor și Reformiștilor Europeni va avea loc în luna martie 2016, în Antalya (Turcia).

Partidul Noua Republică

14 noiembrie 2015

Comments are closed.