Comunicat de presă 06/01/2016

Noua Republică: Trebuie oprită frenezia corupților cu ”gulere albe” care scriu cărți pe bandă rulantă pentru a scăpa de pușcărie

foto comunicat 6 ianuariePartidul Noua Republică, prin senatorul său, Valeriu Todirașcu, a depus la Senat o inițiativă legislativă pentru abrogarea articolului care permite eliberarea înainte de termen a celor care produc opere științifice în închisoare.

În esență, propunerea legislativă semnată de 15 deputați și senatori de la principalele partide politice reprezentate în Parlament, vizează abrogarea literei f) de la art.96, alin (1), din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, prin care se permite reducerea perioadei de detenție cu 30 de zile ”în cazul elaborării de lucrări științifice publicate sau invenții și inovații brevetate, pentru fiecare lucrare științifică sau invenție și inovație brevetate”.

Noua Republică consideră că această prevedere nu are o justificare evidentă și reprezintă doar un tertip prin care cei corupți pot scăpa mai devreme din pușcărie.

Sunt o sumedenie de politicieni de vârf, fotbaliști sau îmbogățiți ai vremii care o dată ajunși la închisoare și-au descoperit talente literare și științifice nebănuite și au reușit, fiecare, în doar câteva luni, să publice mai multe cărți decât tot Institutul Cultural în câțiva ani. Este inadmisibil că acești oameni condamnați pentru corupție să beneficieze de o lege lacunară care le permite să se întoarcă mai repede la averile obținute prin furt și să ne dea apoi lecții de moralitate și bună creștere”, a declarat senatorul Noua Republică, Valeriu Todirașcu.

Pe de altă parte, Noua Republică susține că există un întreg sistem care le permite celor care dispun de mijloacele pentru a fabrica ”lucrări științifice” peste noapte să scape mai repede de pedepse.

Comisia de eliberare condiționată nu poate avea competența să judece valoarea unei invenții sau a unei lucrări științifice și nici să garanteze că respectiva invenție sau lucrare nu este elaborată de cineva din afara penitenciarului și însușită de deținut contra cost sau în schimbul altor foloase pe care le va furniza ulterior eliberării, autorului real”, se arată în expunerea de motive a inițiativei legislative.

În plus, Noua Republică apreciază că, în general, de aceste lacune ale legii au beneficiat persoane cu o instrucție de vârf și cu o calificare profesională superioară, care în mod normal nu ar putea invoca necunoașterea legilor sau neînțelegerea consecințelor faptelor penale săvârșite.

Chiar dacă unii deținuți ar avea capacitatea intelectuală de a scrie opere științifice, ei ar trebui să fie pedepsiți mai aspru, pentru că, deși au avut puterea de a face lucruri bune, totuși au făcut rău societății în mod deliberat, cunoscând legile și înțelegând gravitatea faptelor lor. Acest articol nu este în interesul societății ci favorizează deținuții “cu gulere albe”, a declarat inițiatorul proiectului, Valeriu Todirașcu.

Până la adoptarea acestui proiect de lege în Parlament, pentru a preîntâmpina eliberarea timpurie a tuturor ”marilor corupți” și pentru a respecta angajamentele privind lupta anticorupție luate în fața societății și a partenerilor occidentali, partidul Noua Republică cere cu insistență organismelor statului, Ministerului Justiției și Parchetului General, să acționeze imediat pentru stoparea acestui circ infracțional, la care au fost părtași, și să nu mai înșele cu dezinvoltură așteptările cetățenilor.

Răbdarea oamenilor are o limită!

Partidul Noua Republică

6 ianuarie 2016

One thought on “Comunicat de presă 06/01/2016

  1. Noua Republică susține proiectul de Ordonanță de urgență a Guvernului pentru abrogarea art.96 alin.(1) lit. f) din Legea nr.254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, adică stoparea proliferării de ”opere și lucrări științifice” scrise după gratii. Susține și tu proiectul MJ http://www.just.ro/proiect-de-ordonanta-de-urgenta-a-guvernului-pentru-abrogarea-art-96-alin-1-lit-f-din-legea-nr-2542013-privind-executarea-pedepselor-si-a-masurilor-privative-de-libertate-dispuse-de-organele-judi/
    Propunerile, sugestiile și opiniile cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ supus dezbaterii pot fi transmise în scris la adresa de e-mail dean@just.ro până marți, 2 februarie 2016, ora 17:00.
    https://www.facebook.com/mcpdc/posts/1548980938748900:0

Lasă un răspuns